Moldova, Ucraina şi UE facilitează trecerea frontierei moldo-ucrainene

Astăzi, Republica Moldova și Ucraina au semnat două acorduri noi de cooperare transfrontalieră, care vor contribui la trecerea mai rapidă şi uşoară a frontierei lor comune. Primul acord prevede stabilirea controlului comun la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Pervomaisc-Kuciurhan şi va permite transportul prin acest PTF a bunurilor accizabile și non-accizabile pentru import, export și tranzit prin Transnistria. Acest acord va economisi timpul şi banii întreprinzătorilor, eliminînd necesitatea de a schimba itinerarul prestabilit pentru oricare bunuri, inclusiv, alcool și tutun, înconjurînd această parte a frontierei și, de asemenea, eliminînd dubla vămuire la Chișinău și Tiraspol. Pe termen lung, acordul ar trebui să contribuie la redeschiderea coridoarelor internaționale de transport prin Transnistria.

Cel de-al doilea acord, cu privire la schimbul automat de date privind trecerea frontierei moldo-ucrainene, va spori securitatea prin creșterea transparenței cu privire la circulația vehiculelor și a mărfurilor peste frontiera dată. De asemenea, acest acord ar putea elimina obligaţia cetăţenilor străini, care intră în Transnistria, de a-şi înregistra şederea la autorităţile responsabile de managementul migraţiei din Moldova,  evitînd necesitatea de a merge la linia administrativă în partea de vest  a Transnistriei.

Semnarea acordurilor a avut loc în cadrul şedinţei Consiliului Consultativ al Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM). EUBAM, care a cooperat cu Republica Moldova și Ucraina pentru a le ajuta să se alinieze la standardele UE de gestionare a frontierelor, a susținut aceste acorduri de mult timp ca o modalitate de a facilita trecerea frontierei și de a stimula dezvoltarea regională și comerțul. EUBAM și alte insituţii UE au asistat specialiştii din cadrul agenţiilor de frontieră din Republica Moldova și Ucraina cu propria experiență şi cele mai bune practici în domeniul stabilirii controlului comun la frontieră.

Consiliul Consultativ s-a convocat la Chișinău pentru a aproba planul de activităţi al Misiunii pentru periada ce urmează cu reprezentanții ministerelor de externe, agențiilor de frontieră și de aplicare a legii din Moldova și Ucraina, Delegațiile UE în Republica Moldova și Ucraina, precum și Misiunea Consultativă a UE în Ucraina, OIM, OSCE și PNUD.

Jan Tombiński, Ambasadorul UE în Ucraina, a declarat „EUBAM este o parte importantă a eforturilor UE de a ajuta cele două țări la implementarea Acordurilor sale de Asociere cu UE şi Zonelor de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Am apreciat mult ceea ce au realizat până acum serviciile partenere în acest sens, dar am menționat că există în continuare un volum mare de lucru. Sunt convins că acesta poate fi realizăt cu succes, dacă vom lucra împreună. ”

Ambasadorul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a declarat: „Contribuția EUBAM la soluționarea problemei transnistrene consolidează cooperarea între Chișinău și Tiraspol pe o serie de aspecte practice, cum ar fi cele vamale, comerciale, de transport și cooperarea în domeniul aplicării legii, care sunt esenţiale pentru susținerea dezvoltării și securității regionale. ”

Salutând prelungirea mandatului EUBAM până în noiembrie 2017, Daniela Cujba, Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a declarat: „În zece ani de la lansarea EUBAM, Misiunea a contribuit la implementarea managementului integrat al frontierelor la frontiera moldo-ucraineană, consolidarea capacității instituționale și în alte domenii importante. Vom susţine în continuare inițiativele practice ale EUBAM, care aduc beneficii concrete pentru ambele țări în calea integrării lor europene. ”

Volodymyr Bachynsky, Șef adjunct al Direcției UE din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, a declarat: „Ucraina îşi doreşte o cooperare mai profundă cu EUBAM, în conformitate cu noile provocări și priorități, cum ar fi ZLSAC, care intră în vigoare la 1 ianuarie. De asemenea, dorim ca EUBAM să ne ofere asistență în combaterea contrabandei și îmbunătățirea măsurilor de executare. ”

Nota informativă: 

Printre beneficiile instituirii unui punct comun de trecere a frontierei la PTF Pervomaisc-Kuciurhan este promovarea și încurajarea restabilirii coridoarelor de transport internaționale prin Transnistria și de-a lungul autostrăzii M14, care este un coridor european, și contribuţia la redeschiderea Podului Gura Bicului – Bîcioc de-a lungul M14. Acest traseu este destinat să facă parte din rețeaua TRACECA. Coridorul de transport Europa-Caucaz-Asia este un program de transport internațional, care implică UE și 14 țări din Europa de Est, regiunea Caucazului şi Asiei Centrale.

INVITAŢIE DE PRESĂ: Cea de-a 25-ea Reuniune a Consiliului Coordonator al EUBAM

Avem deosebita plăcere să vă invităm la conferinţa de presă, care va fi susţinută după cea de-a 25-ea  Reuniune a Consiliului Coordonator al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).

Conferinţa de presă va începe la ora 13.00. 

Înregistrarea începe la ora 12.15. Vă rugăm să ajungeţi la timp.

Reprezentanţii mass-media sunt invitaţi pentru filmări protocolare ale şedinţei la ora 12.45.

 

Locul de desfăşurare:  Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova

Str. 1989 31 August, 80, Chişinău

Consiliul Coordonator este organul de conducere al Misiunii. Cea de-a 25-ea Reuniune va fi prezidată de către Şeful Delegaţiei UE în Ucraina, E.S. Jan Tombinski.

Agenda reuniunii prevede ceremonia de semnare a unui Acord privind schimbul de informaţii cu privire la persoanele şi vehiculele care trec frontiera de stat moldo-ucraineană şi a Protocolului privind organizarea controlului în comun la Punctul internaţional de Trecere a Frontierei Pervomaisk-Cuciurgan, cu participarea agenţiilor de frontieră din Moldova şi Ucraina.

La eveniment vor participa următorii speakeri:

 

E.S. Jan Tombinski

 

Şeful Delegaţiei UE în Ucraina
E.S. Pirkka Tapiola   Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova

 

E.S. Daniela Cujba

 

 

Dl Volodymyr Bachynsky

 

Viceministru al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova

 

Şef-adjunct al Directoratului pentru UE, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei

 

E.S. Andrew Tesoriere Şeful Misiunii EUBAM

Reprezentanţii Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova, Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în Republica Moldova şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de asemenea, vor participa la conferinţa de presă.

Vă rugăm să confirmaţi participarea dvs pînă marţi, 3 noiembrie 2015, ora 17:00. Vă rugăm sa aveţi cu dvs acreditarea de presă.

Contacte pentru înregistrare: e-mail: christina.turcan@eubam.org, tel. +373 68 375 975.

Ministrul Adjunct de Externe al Poloniei a vizitat Misiunea EUBAM

Astăzi, o delegație de diplomați polonezi în frunte cu Subsecretarul de Stat însărcinat cu Cooperare pentru Dezvoltare, Diaspora Poloneză și Politica de Est, Konrad Pawlik, a vizitat sediul EUBAM din Odesa. Șeful Interimar al Misiunii EUBAM, Andrew Tesoriere, a informat colegii polonezi cu privire la situația de securitate la segmentul central al frontierei moldo-ucrainene, inițiativele EUBAM în consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului și proiectele legate de facilitarea comerţului.

Dl Pawlik a apreciat activitatea Misiunii și a asigurat că Polonia va sprijini în continuare activitatea sa. Oaspeții au avut, de asemenea, o șansă de a se întâlni cu reprezentanți ai contingentului polonez desfășurat în EUBAM.

Combaterea contrabandei cu ţigări prin cooperare regională

Lupta împotriva contrabandei cu produsele de tutun se va intensifica ca urmare a unui acord de stabilire a unui mecanism regional pentru schimbul de informații privind transporturile ilegale de ţigări. Acesta a fost rezultatul principal al reuniunii din iunie a grupului de lucru Task Force Tobacco, care funcționează sub egida EUBAM.
Această întâlnire a fost unicată, deocarece, pentru prima data, reprezentanți ai administrațiilor vamale din Belarus, Georgia și Lituania au luat parte în şedinţa grupului de lcuru, pentru a împărtăși experiența sa cu colegii din Ungaria, Polonia, România, Republica Moldova, Ucraina, OLAF și SELEC.
Schimbul de informații este esențial pentru identificarea noilor tendințe și rute în contrabanda cu tutun și pentru elaborarea strategiilor de contracarare a acesteia. Activitățile ilegale, cum ar fi contrabanda cu tutun, aduce prejudicii de milioane de euro pentru bugetele statelor din regiune.

Noul Forum axat pe modernizarea porturilor din Odesa conform standardelor internaţionale

Forumul Odesa – Comunitatea de Afaceri a fost convocat pentru prima dată la 8 iunie. Forumul reunește experții Misiunii EUBAM și reprezentanţii mediului de afaceri, interesaţi în funcționarea porturilor din Odesa. Forumul va reprezenta o platformă pentru promovarea și colaborarea pe probleme comerciale şi de logistică, legate de operațiunile portuare. Francesco Bastagli, Șeful EUBAM, a subliniat rolul pe care Misiunea îl poate juca în sprijinirea și asistarea mediului de afaceri pentru a se adapta și a beneficia de reformele ample în domeniul comerţului, ca parte a cerinţei din Acordul de Asociere UE-Ucraina și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA / ZLSAC ). AA / ZLSAC vor avea un impact major asupra procedurilor de vămuire în port. Acestea au potențialul de a accelera comerţul, micşora costurile de afaceri, contribui la dezvoltarea regională, deschide piaţa UE pentru Ucraina și de a moderniza porturile din Odesa astfel încît acestea să devină competitive pe plan internațional. Subiectele discutate au inclus: rolul-cheie al procedurilor de analiză a riscurilor și al fluxului eficient de informații pentru accelerarea și simplificarea procedurilor comerciale; aspecte legislative și Noul Sistem Computerizat de Tranzit, care va fi introdus ca una din cerințele AA / ZLSAC. A fost convenit şi un plan inițial de lucru, iar următoarea sesiune a Forumului este planificată pentru luna iulie.