Aproximativ 300 de arme de calibru mic, aproape 1,500 de arme ușoare, peste 140,000 de muniții și mai mult de 200 kg de explozivi au fost confiscate de către organele de aplicare a legii din Republica Moldova și Ucraina în cadrul unei Operațiuni Comune (OC) cu numele de cod „ORION”, coordonată de Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) în cooperare cu Agenția Uniunii Europene pentru aplicare a legii (Europol).
În cadrul OC „ORION” au fost organizate, de asemenea, campanii de sensibilizare a opiniei publice cu privire la predarea voluntară a armelor de foc deţinute ilegal, cu scutirea de răspundere penală, campanii care s-au dovedit a fi de succes datorită faptului că 2,027 de arme uşoare, 54 de arme de calibru mic, 2,025 de muniții cu calibre diferite şi 67 de pistoale pneumatice și cu gaz au fost predate voluntar de către cetățenii moldoveni și ucraineni.
OC „ORION” a fost desfășurată în Republica Moldova și Ucraina în trei etape operaționale, începând cu luna septembrie 2018 până în ianuarie 2019.
În scopul sprijinirii organelor de aplicare a legii din Ucraina și Republica Moldova în contracararea traficului ilicit de arme de calibru mic, arme uşoare, muniții, explozivi și materiale chimice, biologice, radiologice și nucleare, operațiunea a fost susținută și de agențiile de frontieră din Slovacia, România și Polonia precum şi de Frontex și SELEC.
Această operațiune a oferit o mare oportunitate pentru schimbul de informații privind persoane, moduri de operare și canale de contrabandă, și a făcut parte din eforturile comune ale EUBAM, Europol, Ucrainei, Republicii Moldova și ale Statelor Membre de a combate amenințările legate de criminalitatea transfrontalieră în regiune, contribuind totodată și la îmbunătățirea tabloului situațional în traficul ilicit de arme.
În acest context, Roberto Codesal, șeful Proiectului de Analiză Arme și Explozivi din cadrul Europol, a declarat: „Operațiunea comună Orion reprezintă încă un exemplu al modului în care cooperare internațională este un factor-cheie în lupta împotriva traficului transfrontalier de arme de foc și explozivi. Dispobibilitatea unor astfel de arme reprezintă o amenințare clară la adresa securității globale, oferind totodată un flux profitabil pentru criminali. Rolul Europol, împreună cu partenerii săi, este acela de a ajuta țările să elimine armele ilegale din circulație și, cel mai important, să dezmembreze rețelele care facilitează comerțul lor”.
Rezultatele finale ale Operaţiunii Comune „ORION” au fost împărtăşite în cadrul unei întruniri de informare organizate la Odesa, Ucraina, în data de 17 iulie, 2019, oferind participanţilor posibilitatea de a discuta în detaliu rezultatele operaţiunii şi de a-și coordona eforturile în combaterea traficului ilicit de arme.
„Operaţiunea Comună „ORION” s-a dovedit a fi un instrument valoros pentru contracararea, testarea riscurilor şi evaluarea ameninţărilor existente în domeniul traficului ilicit de arme, precum şi pentru consolidarea cooperării internaţionale,” a declarat Slawomir Pichor, Şeful Misiunii EUBAM. „Datorită acestor numeroase capturi a fost îmbunătăţită şi siguranţa cetăţenilor, și suntem foarte bucuroşi că autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina depun eforturi pentru a face faţă acestei ameninţări. Vreau să mulţumesc Europol pentru parteneriatul pe care l-am avut în coordonarea acestei operaţiuni”, a adăugat el.