Agenţiile de aplicare a legii din Moldova au ajutat la destructurarea unei reţele de contrabandă, care a fraudat statele membre ale UE

        Eforturile Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), susţinute de Misiunea EUBAM, au dus la lichidarea unei rețele internaționale de contrabandă cu tutun, care a fraudat statele membre ale Uniunii Europene cu milioane de euro.

        SIS a început să suspecteze cu ceva timp în urmă că exporturi de tutun în proporţii deosebit de mari, din mai multe state membre ale UE, destinate oficial pentru Republica Moldova, de fapt nu au trecut niciodată frontiera Moldovei, insa au fost redirecționate către statele UE.

        Agenţiile de aplicare a legii din Moldova au solicitat Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) sprijinul în stabilirea contactelor și coordonarea activităţilor necesare pentru a lucra cu partenerii din UE şi a pune capăt acestei scheme frauduloase.

        EUBAM a stabilit legături directe între agenţiile din Moldova, omologii săi italieni și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Schimbul de informații și cooperarea stabilită a permis agențiilor de aplicare a legii din Italia și Germania să destructureze rețeaua la sfarsitul anului trecut. Rețeaua de contrabandă, care a fost axată pe o fabrică de tutun din orașul italian Torino, a marcat în mod fals exporturile de tutun ca fiind destinate pentru Republica Moldova, pentru a se eschiva de taxe vamale și impozite. Potrivit calculelor preliminare, această schema a prejudiciat bugetul italian cu  90 de milioane de euro. În urma unei anchete desfăşurate de către autoritățile italiene și OLAF în luna noiembrie a anului trecut, au fost arestate douăzeci de persoane.
        Destructurarea reţelei de contrabandişti subliniază încă o dată valoarea cooperării la nivel european împotriva crimei organizate.