În perioada 10 – 13 septembrie 2018, experţii vamali din Chişinău şi Tiraspol au efectuat o vizită de studiu în Polonia pentru a se familiariza cu experienţa internaţională şi europeană în domeniul respectării drepturilor proprietăţii intelectuale (DPI). Această vizită reprezintă o parte din eforturile ample ale EUBAM îndreptate spre protejarea DPI pe ambele maluri ale Nistrului şi alinierea acestora la standardele internaţionale.
Experții din domeniul DPI din cadrul Departamentului Vamal al Administrației Naționale a Veniturilor din Polonia au informat oaspeții cu privire la aspectele politice şi legislative ce ţin de DPI, cooperarea cu sectorul privat și sarcinile Oficiului regional pentru schimbul de informaţii (RILO) din cadrul OMV. Specialiștii de la Oficiul de Brevete din Polonia au livrat o prezentare detaliată privind protecția mărcii comerciale.
Vizita de studiu a inclus, de asemenea, exerciții practice interactive. În timpul vizitei la Sucursala Vamală „Oficiul Poștal” din Varșovia, experții vamali au fost antrenaţi în identificarea încălcărilor DPI în transferurile poștale și controlul fizic al coletelor selectate. În timpul vizitei la Biroul Vamal Cargo I din Varșovia, experții au analizat utilizarea sistemelor IT în procedura de vămuire, de analiză a riscurilor și în schimbul de informații.
Vizita de studiu face parte din seria evenimentelor organizate de EUBAM care au drept scop consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.