EUBAM face schimb de informații privind tendințele în domeniul migrației ilegale

        Kiev, 17 octombrie – La Ședința Experților în cadrul Panelului ”Migrație și Azil” al Parteneriatului Estic al UE în domeniul Prevenirii Facilitării Migrației Ilegale, expertul EUBAM a prezentat ultimele tendințe și observații privind migrația ilegală la frontiera moldo-ucraineană. Participanții au făcut schimb de cele mai bune practici de identificare și luptă împotriva canalelor de migrație ilegală și responsabilitatea facilitatorilor, instrumente practice pentru prevenirea și cooperarea între guvernare și societatea civilă.

        Având în vizor de mai mult timp combaterea criminalității transfrontaliere, EUBAM a prezentat idei și practici pentru consolidarea cooperării interinstituționale și transfrontaliere cu scopul de a preveni și depista migrația ilegală, precum și pentru investigarea și urmărirea facilitatorilor. Răzvan Budeanu, Șef Birou Operațiuni al Misiunii EUBAM, a subliniat faptul că ”traficul ilegal de migranți este un fenomen complex și foarte adaptabil. În ciuda faptului că Ucraina și Moldova nu au înregistrat numărul de migranți ilegali care au parcurs alte rute către UE, autoritățile de la frontieră trebuie să fie pregătite în totalitate și cel mai bine ele ar putea face acest lucru prin consolidarea cooperării interinstituționale și schimbului de informații pentru lupta împotriva rețelelor criminale ce stau în spatele acestui fenomen.”

        Creșterea capacităților operaționale ale agențiilor de la frontieră ale Ucrainei și Moldovei în scopul depistării eficiente și investigării cazurilor de migrație ilegală și traficului cu persoane a fost în atenția Misiunii încă din 2005. EUBAM a desfășurat activități de consolidare a capacităților destinate agențiilor de la frontieră din ambele state la realizarea profilurilor victimelor traficului, îmbunătățirea analizei de risc și selectivitatea în timpul verificărilor la frontieră, precum și elaborarea unor metodologii noi de efectuare a serviciului și metode de colectare a informațiilor. De asemenea, Ucraina și Moldova beneficiază de pe urma cooperării operative cu organizații internaționale, inclusiv Europol și Frontex, în domeniul migrației ilegale și cazurilor de trafic.

        Evenimentul de două zile condus de Comisia Europeană a avut loc la Kiev și a fost organizat de către Ucraina și Lituania cu suportul Organizației Internaționale pentru Migrație în Ucraina (OIM). Acesta a reunit factori de decizie și practicieni, precum și reprezentanți ai societății civile din cadrul Comisiei Europene, Statelor Membre UE, statelor Parteneriatului Estic și țările candidate, OIM, UNODC și ICMPD.