EUBAM a continuat să colaboreze cu Comisia Europeană pentru consolidarea coridoarelor de solidaritate UE-Ucraina, concentrându-se asupra extinderii controlului coordonat în cadrul coridorului de transport în regiunea Dunării de Jos. De asemenea, parteneriatul a facilitat o vizită de teren a reprezentanților Direcției Generale Mobilitate și Transport (DG MOVE) la frontiera dintre Republica Moldova și România.
Vizita, condusă de Alain Baron, Lider de echipă TEN-T și Coridoare de Solidaritate, și de Ina Miškulin, Ofițer de Politici din cadrul DG MOVE, a vizat consolidarea cadrului Coridoarelor de Solidaritate prin extinderea controalelor comune și coordonate între Republica Moldova-Ucraina și Republica Moldova-România. Această inițiativă are la bază angajamentele asumate în timpul reuniunii Quint din ianuarie, în cadrul căreia toate părțile implicate și-au reafirmat dedicarea față de obiectivele comune.
Expertul vamal din cadrul EUBAM, Ciprian Rusu, a sprijinit vizitele la punctele de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați și Giurgiulești-Reni alături de echipa de teren EUBAM pe 12 martie, și la punctul de trecere a frontierei Albita-Leușeni pe 13 martie. Vizita la Giurgiulești-Galați s-a axat pe operaționalizarea controalelor coordonate și a identificat infrastructura și echipamentele suplimentare necesare pentru o îmbunătățire continuă a procesului.
A urmat o întâlnire la Chișinău cu șeful EUBAM, Slawomir Pichor, unde au fost discutate progresele înregistrate în proiectele de frontieră finanțate de UE și rezultatele obținute în urma optimizării trecerii frontierelor prin intermediul controlului coordonat. Șeful EUBAM a evidențiat că controalele comune și coordonate s-au dovedit a fi eficiente în ceea ce privește accelerarea trecerilor, reducerea suprapunerii activităților, asigurarea unei mai bune integrități la frontieră și sprijinirea conformității comerțului. Ambele părți au convenit să promoveze în continuare fluidizarea conexiunilor transfrontaliere în regiune.