Delegația Comisiei Europene și reprezentanții EUBAM au evaluat progresele la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești–Galați

        La 5 septembrie, reprezentanții EUBAM au însoțit oficiali ai Direcției Generale Mobilitate și Transporturi a Comisiei Europene în cadrul vizitei acestora la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești–Galați.

        Delegația a avut discuții cu autoritățile vamale și de frontieră din România și Republica Moldova, axându-se pe nivelul actual al traficului prin punctul de trecere și pe controlul coordonat introdus recent. Participanții au subliniat avantajele acestei abordări comune, apreciind eforturile rapide și eficiente ale tuturor părților în implementarea măsurii într-un timp scurt.

        De asemenea, au fost analizate pași suplimentari pentru reducerea timpului de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România, atât la Giurgiulești–Galați, cât și la alte puncte de frontieră de-a lungul frontierei comune. În timpul vizitei, delegația a recunoscut cele mai recente investiții în infrastructură finanțate de UE la PTF Galați, subliniind sprijinul constant al Uniunii Europene pentru consolidarea managementului frontierei și facilitarea unei circulații transfrontaliere mai fluide.