Pe 24 iunie, Șeful EUBAM, Slawomir Pichor, a efectuat o vizită de lucru la Odessa. Scopul călătoriei a fost de a evalua situația de la fața locului și de a coordona cu partenerii ucraineni domeniile prioritare pentru acțiuni ulterioare.
La începutul călătoriei sale, Șeful EUBAM a vizitat sediul Misiunii pentru a se întâlni cu membrii personalului național care au rămas în Odessa. Pe parcursul întâlnirii, Șeful Misiunii a mulțumit întregului personal pentru serviciile de neprețuit și a lăudat reziliența și dăruirea acestora.
În timpul vizitei, Șeful EUBAM a avut întrevederi cu Maksym Marchenko, Șef al Administrației Militare Regionale Odessa, cu Serhii Orlov, Reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei la Odessa, cu general-maiorul Serhii Mul, Șef al Direcției Regionale Sud a Serviciului Grăniceresc de Stat din Ucraina, și cu Vitalii Zakolodyazhnyi, Șeful interimar al Biroului Vamal Odessa. Șeful Misiunii și-a exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean și i-a onorat pe cei care apără independența Ucrainei de războiul nedrept dus de Rusia. La rândul lor, partenerii ucraineni au accentuat importanța prezenței și a activității EUBAM la granița dintre Ucraina și Republica Moldova în aceste vremuri critice. Părțile au discutat inițiativele care vizează eficientizarea exporturilor de produse agricole din Ucraina către statele UE, facilitarea circulației camioanelor, eventual reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierei. În același timp, partenerii au examinat propunerile Misiunii de consolidare a capacităților care vor îmbunătăți managementul frontierei și vor consolida răspunsul la noile provocări la frontiera moldo-ucraineană.
”Sprijinul UE pentru Ucraina este mai puternic ca niciodată și Misiunea noastră, de asemenea, își intensifică contribuția. Invazia rusă neprovocată creează noi amenințări și provocări la granița dintre Ucraina și Republica Moldova. Pentru a le depăși, EUBAM este gata să colaboreze cu partenerii noștri ucraineni, oferind asistență multilaterală. Întrucât pasul istoric a fost făcut și Ucraina pornește în călătoria sa spre aderare la UE, EUBAM va fi mereu alături pentru a sprijini partenerii noștri pe calea lor europeană,” a declarat Șeful EUBAM, Generalul Slawomir Pichor.