Odesa, 27 iunie 2017 – Consiliul Consultativ al EUBAM, care s-a reunit astăzi la Odesa, a convenit asupra instituirii unei noi faze a Misiunii începând cu decembrie 2017. Misiunea va fi reorganizată şi se va concentra pe sprijinirea măsurilor tehnice de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi implementarea în totalitate a Managementului Integrat al Frontierei.
Președintele Consiliului Consultativ și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Pirkka Tapiola a subliniat, că “EUBAM 12 va fi axată pe măsuri de consolidare a încrederii, implementarea integrală a Managementului Integrat al Frontierei, precum şi pe criminalitatea transfrontalieră. Noua misiune, care se va desfăşura până în noiembrie 2020 va fi redusă, dar va fi mai bine direcţionată şi mai orientată către rezultate. În calitate de parteneri şi prieteni, trebuie să depunem împreună toate eforturile posibile pentru a pune în aplicare obiectivele stabilite şi a obţine rezultatele concrete pe care le aşteaptă cetăţenii.”
Această opinie a fost reluată de către Viceministrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, doamna Daniela Morari, care a salutat “extinderea mandatului EUBAM şi a exprimat certitudinea, că mandatul prelungit se va baza pe realizările agenţiilor de frontieră ale Republicii Moldova cu sprijinul EUBAM de până în prezent”. De asemenea, a subliniat că tematica controlului comun de la frontiera moldo-ucraineană rămane una dintre priorităţile-cheie ale Republicii Moldova, înainte de încheierea mandatului actual al EUBAM pe 30 noiembrie 2017.
Consiliul Consultativ, a evaluat de asemenea provocările şi oportunităţile cu care se confruntă Misiunea şi partenerii săi din Republica Moldova şi Ucraina înainte de sfârşitul lunii noiembrie 2017. Participanţii la reuniune au convenit să intensifice eforturile în domenii, precum intensificarea eforturilor de combatere a contrabandei, îmbunătăţirea legăturii de transport feroviar de călători între Chişinău şi Odesa şi introducerea unui sistem, care că permită schimbul automatizat de date ale călătorilor.
Martin Klaucke, reprezentantul Delegaţiei UE în Ucraina a subliniat “importanţa dezvoltării consultanţei generale şi a proiectelor pilot furnizate de EUBAM în ultimii 12 ani, pentru a pune în practică cele mai bune practici internaţionale privind Managementul Integrat al Frontierei şi Gestionarea Comună a Frontierelor pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi Ucrainei. El a subliniat, că asistenţa tehnică internaţională ar putea facilita procesele de reformă şi transferul de expertiză, dar este important, ca părţile interesate din Republica Moldova şi Ucraina să înceapă de sine stătător implementarea reformelor. Cooperarea strânsă a celor două ţări cu un număr de experţi din Statele Membre ale UE oferă o bună oportunitate pentru schimbul de experienţă colegial.”
Controlul comun al punctelor de trecere a frontierei la frontiera comună a reprezentat o temă proeminentă a reuniunii. Participanţii au convenit să depună eforturi pentru instaurarea funcţională a controlului comun în locuri precum Palanca-Maiaky-Udobne, Reni-Giurgiuleşti şi Cuciurgan-Pervomaisk, într-o manieră prietenoasă pentru cetăţeni şi mediul de afaceri. Domnul Serhii Saienko, Director Adjunct al Direcţiei pentru Uniunea Europeană a Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei a subliniat, că “Ucraina susţine prelungirea prezenţei Uniunii Europene la frontiera de Stat a Ucrainei. Considerăm, că EUBAM ar trebui să continue monitorizarea situaţiei la frontiera dintre Ucraina şi Moldova, oferind sprijin prin reacţii rapide la noile provocări în zona de frontieră şi în creşterea eficienţei agenţiilor de frontieră şi vamale ale ambelor state în conformitate cu standardele Europene. Eforturile ulterioare ale EUBAM ar trebui să se concentreze asupra punctelor comune de trecere a frontierei.”
De asemenea a fost lăudată recenta decizie de acordare a regimului fără vize pentru cetăţenii ucraineni, care călătoresc în Spaţiul Schengen şi în ţările UE. Şeful EUBAM, Ambasadorul Andrew Tesoriere a felicitat guvernul Ucrainei şi a asigurat că “EUBAM va continua să ofere asistenţă Serviciului de Stat Grăniceri şi Serviciului Fiscal de Stat în stabilirea practicilor Managementului Integrat al Frontierei, de care ar beneficia călătorii şi operatorii economici, care traversează frontiera.”
În cadrul reuniunii au participat reprezentanţi din cadrul Ministerelor Afacerilor Externe ale Republicii Moldova şi Ucrainei, precum şi din cadrul agenţiilor de frontieră din ambele state, Delegaţiile UE prezente în Republica Moldova şi Ucraina, OIM şi OSCE. Următoarea reuniune a Consiliului Consultativ al EUBAM va avea loc la Chişinău în noiembrie.